Top Forbes: trupa The Rolling Stones a castigat cel mai mult in 2006
Publicat la 29.01.2007, 11:18:30
Revista Forbes a publicat topul celor mai "productivi" 10 artişti din muzică, în 2006, grupul colectând nu mai puţin de 973 milioane dolari. Cifra este cu puţin sub cea înregistrată de primii zece muzicieni în 2005, de 994 milioane dolari.
Celebra trupă The Rolling Stones ocupă primul loc în top, pentru al doilea an consecutiv, acumulând câştiguri de 150,6 milioane dolari. Cea mai mare parte din sumă, 138,5 milioane dolari, a fost câştigată în urma turneului "A Bigger Bang".
Ca şi în anii trecuţi, majoritatea cântăreţilor au câştigat cei mai mulţi bani pe scenă, şi nu în urma înregistrărilor din studio.
Acest lucru este demonstrat de un caz concret: Barbra Streisand, cea care a ocupat poziţia a cincea a topului, a câştigat în urma vânzărilor de albume aproape 4 milioane de dolari. Această sumă este una infimă, ţinând cont că artista poate căştiga la un singur concert aceşti bani.
Artista a obţinut 92,5 milioane de dolari anul trecut, în urma concertelor susţinute în Statele Unite ale Americii (preţul unui bilet de intrare la concert a fost de 300 de dolari).
Din păcate, tinerilor artişti nu le este atât de uşor să câştige bani. Pentru trupele care au lansat doar un album sau două este greu să primească sume foarte mari în urma unui concert. Acest lucru se datorează şi faptului că fanii, în general tineri, nu işi permit să plătească foarte mult pe un bilet la concert.
De pildă trupa de muzică country, Rascal Flatts, care a ocupat a treia poziţie a topului, au vândut cele mai multe albume anul trecut. În schimb, fanii au plătit doar 46.17 dolari (de aproape 6.5 ori mai puţin decât un bilet la concertul Barbrei Streisand) pentru a-i vedea live. Drept urmare, după un turneu de 72 de concerte, trupa a câştigat 43.6 milioane de dolari.
Topul cântăreţilor care au câştigat cel mai bine în 2006:
1. The Rolling Stones - 150,6 milioane de dolari
2. Tim McGraw/Faith Hill - 132 milioane de dolari
3. Rascal Flatts - 110,5 milioane de dolari
4. Madonna - 96,8 milioane de dolari
5. Barbra Streisand - 95,8 milioane de dolari
6. Kenny Chesney - 90,1 milioane de dolari
7. Celine Dion - 85,2 milioane de dolari
8. Bon Jovi - 77,5 milioane de dolari
9. Nickelback - 74,1 milioane de dolari
10. Dave Matthews Band - 60,4 milioane de dolari
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
