Cea mai profitabilă vedetă este anul acesta Elvis Presley, care şi-a redobândit supremaţia după ce anul trecut a fost detronat de Kurt Cobain, fostul lider al trupei Nirvana, acum absent din topul Forbes. Regele rock’n’roll-ului a generat în ultimul an venituri de aproape 50 de milioane de dolari datorate imaginii sale care încă mai prinde la public. Însă încasările sale s-au datorat în mare parte pelerinajului la Graceland, unde vara trecută s-au comemorat 30 de ani de la moartea starului. Graceland a adus anul acesta venituri cu 35% mai mari ca în alţi ani. Lisa Marie Presley, fiica regelui Elvis, primeşte 15 % din drepturile de imagine asupra tatălui său.
John Lennon este al doilea în top şi urcă faţă de anul trecut de pe poziţia a patra, cu venituri ce au ajuns la 44 milioane de dolari. Banii se datorează în primul rând procesului intentat de Beatles firmei Apple, precum şi cel cu casa de discuri EMI, care se pare că au adus formaţiei mai mult de 100 de milioane de dolari. Bnii au ajuns şi la alt membru al formaţiei, George Harrison, de asemenea ecedat. Harrison şi-a făcut şi el astfel apariţia în topul Forbes, pe locul patru, cu 22 de milioane de dolari. Harrison a fost întrecut de Charles M. Schulz, creatorul Peanuts şi al personajului Snoopy, cu încasări de 35 de milioane de dolari.
Albert Einstein a câştigat şi el 18 milioane de dolari în ultima perioadă, clasându-se pe locul şase în top şi fiind urmat de extravagantul artist Andy Warhol, al cărui nume a strâns 15 milioane de dolari în ultimele 12 luni. Autorul „Grinch, care a furat Crăciunul”, Theodor Geisel , cunoscut şi ca Dr Seuss, i-a adăugat 13 milioane de dolari în portofel văduvei sale, care îi administrează averea, şi se află pe locul şapte.
Locul 8 îi aparţine lui rapper-ului Tupac Shakur cu venituri de 9 milioane de dolari care a revenit anul acesta în top. Marilyn Monroe este pe locul zece cu 7 milioane câştigate Dintre noile apariţii în topul de anul acesta se numără actorul Steve McQueen, cu 6 milioane de dolari (locul 10) şi muzicianul James Brown, cu 5 milioane de dolari mai mult în cont, pe locul 11.
Bob Marley aduce şi el încă venituri la 26 de ani de la moartea sa pentru compania Fifty-Six Hope Road, care îi administrează banii în numele familiei. Albumul Legend, cel mai bine vândut album vreodată, încă mai aduce încasări şi a ajutat la cei 4 milioane de dolari strânşi de Bob Marley. Ultimul loc îl ocupă actorul James Dean, decedat acum 52 de ani într-un accident de maşină, ce a adus profituri de 3,5 milioane de dolari. Imaginea sa este frecvent folosită de mărci celebre ca Barneys, Chrysler sau Lee Jeans.
Topul celor mai profitabile celebrităţi decedate
Publicat la 03.11.2007, 15:01:28
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Au dispărut 5 kilometri de cale ferată care deserveau o uzină de armament din România. DNA anchetează

Actualitate
Sechestru pe bunurile și conturile lui Raed Arafat în dosarul elicopterului SMURD. Șeful DSU reacționează: „Bătaie de joc”!

Actualitate
