Înaintea intrării în criză, românii alergau după credite, iar băncile îi aşteptau cu uşile deschise. Acum, situaţia s-a schimbat fundamental. Bancherii sunt cei care aleargă după clienţi să îşi plătească datoriile. Iar cei mai indatoraţi români sunt bucureştenii. În Capitală, datoria medie la bancă, calculată ca raport între volumul total al creanţelor şi numărul locuitorilor, ajunge la 14.700 de lei de persoană.
În clasamentul îndatorării, bucureştenii sunt urmaţi de locuitorii din Cluj, Constanţa, Timiş şi Braşov, patru dintre cele mai dezvoltate judeţe ale României. Cu alte cuvinte, această situaţie arată că bancherii au preferat să crediteze, în principal, locuitorii din zonele unde salariile au fost ceva mai mari.





