Producătorii de reactoare beneficiază de o cerere sporită pentru construcţia de centrale nucleare în Statele Unite ale Americii, susţinuţi de stimulente financiare şi extinderea temerilor legate de fenomenul încălzirii globale.
Până în 2010, Comisia de reglementare a sectorului nuclear (NRC) din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite ar putea primi până la 33 de cereri pentru contrucţia de noi reactoare nucleare.
"Toshiba se află în fazele finale ale negocierilor pentru câştigarea unei comenzi de până la patru reactoare nucleare în Statele Unite, însă până în acest moment nu este nimic sigur", a declarat purtătorul de cuvânt al Toshiba, Keisuke Ohmori.
Companiile au precizat că Westinghouse va procura componentele principale şi materialele utilizate în cadrul reactorului.
Toshiba şi firmele implicate nu au dorit să ofere detalii legate de nivelul comenzilor, însă alte firme ce contruiesc reactoare similare au precizat că fiecare reactor costă aproximativ 3,5 miliarde dolari.
Un reactor Westinghouse AP1000 poate genera aproximativ 1.100 megawaţi de electricitate.
Printre rivalii Toshiba se numără Areva, care a intrat în parteneriat cu grupul nipon Mitsubishi Heavy Industries, şi General Electric, care colaborează cu Hitachi Ltd.
În weekendul trecut, Westinghouse anunţase că a câştigat un contract pe cinci ani privind furnizarea de combustibil nuclear pentru reactoare ucrainiene începând cu 2011.
Sursa: NewsIn
Toshiba este aproape de câştigarea unui contract de 14 miliarde dolari în SUA
Publicat la 03.04.2008, 06:26:38
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
