Într‑un weekend din toamna trecută, fumul şi aromele luau în stăpânire piaţa pietruită din faţa catedralei Svetitskhoveli din Mtskheta, capitala istorică a Georgiei. Pe mese, felii lunguieţe de pâine de casă, colaci împletiţi de brânză sărată, chifteluţe şi frigărui de vită – faimosul şaşlâk. Sticlele cu vin rubiniu, auriu şi de culoarea chihlimbarului sclipesc în lumina soarelui, înşirate pentru plăcerea mulţimii de vizitatori. Turiştii laudă ospitalitatea georgiană în engleză, franceză şi chineză. „Aici e raiul vinurilor“, spune Conor Mills, antreprenor din Londra, care a venit special pentru festivalul Rtveli, sărbătoarea tradiţională a recoltei, care îi face pe podgorenii georgieni să coboare în beciuri şi să dea cep la sticle şi amfore de teracotă pentru cel mai generos festin.
VICTIMĂ SIMBOLICĂ. Festivalul Rtveli celebrează întreaga geografie vinicolă a Georgiei – din Kakheti, Imereti şi Kartli până la zona muntoasă Racha sau Guria, de pe litoral – cu mare entuziasm. Vinurile georgiene s‑au strecurat încetişor pe radarele oenofililor de pretutindeni: anul trecut, au plecat la export către 48 de ţări, o majorare de 30% faţă de 2007, iar viticultorii au avut toamna trecută o recoltă grozavă, care aproape că a dublat volumul de vin produs anul acesta. Pentru a sărbători norocul care a dat peste ei, podgorenii au cântat melodii polifonice şi au ţinut toasturi lungi şi emoţionate despre redresarea industriei vinicole georgiene. Până la urmă, cu doar câţiva ani în urmă, totul părea să se ducă de râpă.
Vinurile georgiene au devenit prima victimă, simbolică, a conflictului dintre Moscova şi Tbilisi din ultima jumătate a decadei trecute. În 2006, Rusia a declarat că vinurile gruzine au o calitate inacceptabil de slabă şi a interzis orice import. Ruşii care tânjeau după gustul aspru al unui Saperavi bun, după aromele răcoritoare ale unui Tsinandali sau notele catifelate, zmeurii ale unui Khvanchkara (roşu demidulce, favoritul lui Stalin) au trebuit să se aprovizioneze pe sub mână din Ucraina, Azerbaidjan sau Belarus. Pe locul rămas vacant s‑au strecurat merloturi şi sauvignonuri ieftine chiliene, care au umplut repede rafturile magazinelor ruseşti.
CONVERTIREA. Embargoul aproape că a distrus industria de vinuri a Georgiei. Podgorenii produseseră deja aproape 69 de milioane de sticle pentru piaţa rusească, o cantitate ce reprezenta aproape 90% din exportul anului respectiv. Cel mai mare exportator, Telavi Wine Cellar, a concediat zeci de lucrători, dar alţi producători, ca Badagoni, Tbilvino şi Kindzmarauli Marani, au profitat de situaţie pentru a inova şi a-şi moderniza metodele de lucru depăşite. Au dat cu tifla embargoului şi au declarat că produc „vinul libertăţii“. Au construit vinării moderne, înlocuind butoaiele de metal şi cisternele corodate din era sovietică cu cele mai bune echipamente occidentale. De asemenea, au invitat experţi francezi şi italieni care să îi ajute să transforme Georgia într‑un paradis al turiştilor interesaţi de vinuri.
Au dat dovadă de viziune, iar răsplata e frumuşică: turismul legat de vinuri a crescut în 2011 cu 39% faţă de anul precedent. Peisajul şi arhitectura ţinuturilor viticole ale Georgiei amintesc de Toscana, dar cu mult mai puţini turişti şi cu restaurante cu mult, mult mai ieftine. Din loc în loc răsar mănăstiri străvechi – locuri în care călugării făceau din vechime un vin bisericesc numit Calea de Aur. O autostradă nou‑nouţă, străjuită de sicomori şi podgorii, străbate de la est la vest cea mai faimoasă regiune viticolă, Kakheti.
Urmând acest drum, vizitatorul se poate opri şi degusta licorile distincte ale Georgiei, de la Alaverdi Traditional şi Chateau Mukhrani de Mtsvane, ambele fructate, cu note de prună albă şi mure, până la floralul Kakheti Noble. Vinurile roşii se potrivesc perfect cu dulciurile tradiţionale churchkhela din Kakheti, făcute din nuci sau alune trase în must fiert, cu făină, şi uscate câteva zile (sugiuc – n.r.). La crama Khareba din Kvareli – care are şi un hotel‑restaurant luxos, de şapte etaje, convertit dintr‑o fostă fabrică sovietică ascunsă prin munţii din regiune – o verandă le permite vizitatorilor să-şi scalde privirea în peisajul vastelor podgorii şi să recite un toast tradiţional georgian: „Cu acest pahar mic şi acest suflet mare, să bem pentru cei care nu sunt cu noi, să se bucure şi ei de această frumuseţe“.
REFORMA CELORLALŢI. Mai departe, mergând pe acest drum, întâlneşti mănăstirea Alaverdi, din secolul XI, unde călugării îţi oferă un vin de culoarea chihlimbarului, produs în amfore gigantice, păstrate în subteran. În apropiere se află brutăria lui Jean‑Jacques Jacob. Brutarul s‑a mutat aici din Franţa cu cinci ani în urmă, dornic să înveţe secretele pâinii dospite locale, o altă tradiţie georgiană. În multe gospodării din Kakheti, degustarea de vinuri este gratuită tot anul – localnicii au de obicei propria marani, pivniţă de vinuri, unde ţin în medie cam 450 de litri de persoană –, precum şi la cramele mai mari, care arată ca nişte OZN‑uri de sticlă şi oţel cocoţate pe văile dominate de vârfurile înzăpezite ale Caucazului.
Toată această infrastructură este uimitoare, mai ales dacă luăm în considerare faptul că, nu mai departe de 2003, tot ce putea găsi un turist în afara capitalei regionale Telavi erau câteva şoproane sărăcăcioase, în care babuşki cu şorţuri de muşama frecau sticlele cu perii uzate şi le umpleau cu un vin aromat şi tulbure (tras prin nişte furtunuri ce se încolăceau prin băltoacele din bătătură). Acum, după mai puţin de un deceniu, noua fabrică Kindzmarauli Marani reprezintă un epitom al modernităţii, cu echipamentul său Della Toffola strălucitor şi o clientelă internaţională. Fabrica exportă două milioane de sticle de vin sec şi demidulce pe an, cu un preţ situat între 15 şi 20 de euro bucata, în ţări ca Ucraina, China, Polonia, Canada, Marea Britanie, Belarus şi Statele Unite. La câţiva kilometri depărtare, fabrica Badagoni – o companie mixtă georgiano‑italiană – este o adevărată minune arhitectonică. Firma exportă 18 feluri de vin în 12 ţări europene.
În prezent, producătorii de vin georgieni zic mersi pentru că embargoul rusesc i‑a inspirat şi i‑a făcut să se modernizeze. Dar majoritatea spun că ar fi fericiţi să reintre pe piaţa Rusiei, deşi de data aceasta ar avea o abordare axată pe calitate, şi nu pe vinuri de masă ieftine. „Dacă ruşii mai aşteaptă doi‑trei ani până ridică embargoul, toate vinurile noastre cele mai bune se vor duce în China, Canada, Europa şi Statele Unite“, declară Dmitri Lebanidze, directorul fabricii Kindzmarauli Marani. Dar, spre deosebire de producătorii privaţi, oficialii georgieni nu doresc să se întoarcă pe piaţa rusească dacă aceasta nu va trece prin reforme drastice. „Rusia ar fi un pas înapoi pentru noi“, explică Bakur Kvezereli, fostul ministru al Agriculturii de la Tbilisi.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
