Cei mai mari tour-operatori din România intenţionează să se unească într-o societate comercială şi să participe la privatizarea complexului Panoramic-Belvedere din staţiunea Olimp, a declarat, marţi, pentru NewsIn, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dragoş Anastasiu.
El a precizat că intenţia noii societăţi este de a achiziţiona compelexul Panoramic-Belvedere, însă, dacă nu este posibil, se va orienta spre un alt hotel. "Complexul a fost perla litoralului românesc şi am dori ca el să îşi recâştige acest statut. Dacă nu vom reuşi acest lucru, proiectul rămâne în picioare şi ne vom orienta spre un alt hotel. În orice caz, tour-operatorii vor avea participa la această privatizare", a spus Anastasiu.
Preşedintele ANAT a dezvăluit că privatizarea complexului este destul de dificilă, deoarece există unele probleme la structura de rezistenţă, fiind posibil ca întreg complexul să fie dărâmat. "Vom comanda o expertiză pentru verificarea structurii de rezistenţă şi un plan de afaceri, iar apoi vom vedea care este exact situaţia. Dacă planul de afaceri arată că investiţia este rentabilă, atunci poate îl vom achiziţiona chiar dacă vă trebui să-l dărâmăm şi să-l construim din nou", a adăugat şeful ANAT.
Potrivit lui Anastasiu, viitorul complex va avea, cel mai probabil patru stele şi va fi în regim All Inclusive. "Vă daţi seama că, aparţinând tour-operatorilor, el va fi plin tot timpul. Hotelul va funcţiona tot anul, nu doar în sezonul estival", a precizat sursa.
Conform primelor estimări, investiţia ar urma să se ridice la 7-8 milioane de euro. "Este însă o sumă bazată mai mult pe supoziţii, pentru că va trebui să primim toate datele şi abia apoi vom putea da o cifră exactă", a mai spus Anastasiu.
Ministrul pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi a declarat, în urmă cu două săptămâni, pentru NewsIn, că staţiuniea Olimp va fi privatizată în cel mult două luni.
Silaghi a spus că a discutat problema staţiunii Olimp cu primul ministru Călin Popescu Tăriceanu şi urmează ca în perioada imediat următoare să se realizeze caietul de sarcini.
"I-am prezentat dezastrul în care se află Olimpul, şi în maxim două luni cred că staţiunea va fi privatizată. Încercăm să facem vindem staţiunea unui tour-operator, pentru a evita situaţia din celelalte staţiuni, în care hotelul, restaurantul sau piscina au fost cumpărate de oameni diferiţi", a spus Silaghi. Acesta a adăugat că nu ştie dacă Olimpul va putea intra, în acest sezon, în circuitul turistic.
AVAS a vândut în luna martie Complexul Neptun, parte a societăţii Olimp Estival 2002, societăţii Grand Plaza Hotel SA Bucureşti, parte a grupului Howard Johnson.
Cu banii obţinuţi din vânzarea activului, societatea Olimp urma să îşi plătească datoriile şi să investească în celelalte active: hotelurile Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic, pe care le mai deţine societatea Olimp Estival 2002.
AVAS a devenit, în august 2006, acţionarul majoritar al societăţii, cu 54% din capitalul social, prin transferul acesteia de la RA-APPS.
"Nu ştiu dacă se va putea privatiza Olimpul în două luni, dar noi suntem precătiţi oricum", a mai spus Anastasiu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.