money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Touroperatorii au vândut prin programul "Înscrieri timpurii" pachete de peste 12 milioane de lei

Publicat la 30.03.2009, 16:25:46

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Touroperatorii au vândut prin programul "Înscrieri timpurii" pachete de peste 12 milioane de lei

Potrivit acesteia, touroperatorilor specializaţi pe turism intern consideră că programul s-a derulat foarte bine, majoritatea agenţiilor de turism înregistrând înscrieri triple faţă de anul precedent.

Cea mai căutată regiune în cadrul acestui program a fost Litoralul Mării Negre, iar cea mai solicitată staţiune este Mamaia, cu peste 50% din opţiuni. Hotelurile preferate de turişti sunt cele de trei şi patru stele.

ANAT a precizat că până la ora actuală, în programul "Înscrieri timpurii" s-au înscris peste 250 de unităţi de cazare, precum hoteluri, vile, pensiuni turistice, rurale şi agroturistice. După Litoral, au fost solicitate staţiuni montane, staţiuni balneoclimaterice şi pensiuni rurale.

Conform asociaţiei de profil, şi la Târgul de Turism al României înscrierile timpurii au constituit atracţia principală, iar sute de rezervări s-au efectuat chiar în cele patru zile ale manifestării.

Programul este valabil până pe 31 martie şi turiştii beneficiază de reduceri până la 30% din preţul standard.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite