Toyota a vandut cu 20 la suta mai multe masini in Europa
Publicat la 15.02.2007, 12:47:34
Producătorul nipon de autoturisme Toyota a înregistrat o creştere de peste 20% a vânzărilor de maşini în Europa, în luna ianuarie, a depăşit DaimlerChrysler şi a contribuit la creşterea totală a pieţei cu 1,1%, potrivit rezultatelor prezentate joi de industria auto şi citate de Reuters.
Fiat şi-a extins, de asemenea, câştigurile, cu 5,2% noi înregistrări auto, în timp ce câştigurile japonezilor de la Nissan Motor şi ale partenerilor francezi de la Renault au continuat să scadă.
Noile înregistrări auto au crescut, în total, până la 1,29 milioane de unităţi în ianuarie, în ciuda unei scăderi de 10,5% în Germania, care, în mod normal, este cea mai mare piaţă auto din Europa. Recesiunea pieţei germane a fost provocată de majorarea, la începutul lui 2007, cu 3% a taxei pe valoarea adăugată.
Câştigurile din Italia, Marea Britanie, Franţa şi Spania au compensat această pierdere, la fel şi îmbunătăţirea rezultatelor din Europa Centrală, potrivit grupului producător auto ACEA, cu sediul la Bruxelles.
'Cu toate că piaţa celor 15 state vechi membre UE a stagnat, înregistrările de maşini în noile state au crescut cu 16,6%', a relevat acelaşi studiu.
Rezultatele acoperă statele membre UE, cu excepţia Maltei şi Ciprului, cărora li se adăugă, însă, Elveţia, Norvegia şi Islanda.
Creşterea de 2,3% a înregistrărilor mărcii Mercedes-Benz nu a putut compensa scăderea la aproape jumătate a vânzărilor pentru marca Smart, înainte de lansarea maşinii de a doua generaţie din această gamă, cu două locuri.
Fiat a înregistrat o creştere puternică a principalei sale mărci, Fiat, precum şi a Alfa Romeo, iar vânzările modelului Lancia s-au consolidat.
Producătorii auto americani au avut rezultate pozitive în ianuarie. Înregistrările de maşini ale Ford Motor au crescut într-un ritm de două ori mai accelerat decât rata pieţei, accelerate în special de marca Volvo, pentru care vânzările au crescut cu 23%.
Vânzările pentru marca Ford au scăzut, în timp ce acelea pentru Jaguar şi Land Rover s-au prăbuşit.
Cererea puternică de autoturisme Opel şi Vauxhall, dar şi creşterea de peste 10% a mărcii Chevrolet au contribuit la înregistrările de noi maşini cu 7,6% mai mari ale General Motors, în ciuda unor vânzări mai slabe de Saab.
Liderul de piaţă Volkswagen nu a reuşit să-şi susţină evoluţia puternică din 2006 şi în prima lună din 2007. Înregistrările de noi autoturisme ale grupului au scăzut cu 3,8%, trase în jos de scăderea de 9% a mărcii Volkswagen.
Vânzările Skoda au urcat cu 14%. Cota de piaţă a Renault s-a retras de la 8,7% anul trecut la 8%, deoarece înregistrările de noi vehicule au scăzut cu 7,5%. Rezultatele au plasat Renault în urma Fiat, a cărei cotă de piaţă a crescut până la 8,7% datorită noilor modele şi activităţii bune din ianuarie de piaţă internă din Italia.
Rezultatele pentru producătorii sud-coreeni au fost diferite luna trecută. Înregistrările de maşini Hyundai au crescut cu 2,8%, însă cele pentru Kia au scăzut cu 7,3%.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



