Motivul retragerii grupului format din TPG, MatlinPatterson Global Advisers LLC si Mediobanca, se arata in comunicatul de presa al consortiului, este dat de neimplinirea tuturor conditiilor de participare la licitatie, impuse de guvernul italian, fara a oferi mai multe detalii in acest sens. Opinia analistilor este ca principalul motiv pentru care grupul TPG-Mediobanca si‑a anuntat retragerea din cursa pentru privatizarea Alitalia ar fi pretul operatiunii, mult prea ridicat fata de estimarile initiale.
Patrizio Pazzaglia, analist la fondul de investitii Insinger de Beaufort din Roma, contactat de Business Standard, este de parere ca ultimele date financiare ale companiei italiene Alitalia au descurajat principalii pretendenti la privatizarea acesteia. “Este vorba de pierderile financiare de anul trecut, carora li se adauga rezultatele proaste din primul trimestru, care cresc pretul achizitiei cu cateva milioane de euro in vederea maririi capitalului social si probabil cu alte peste cateva miliarde de euro necesare relansarii companiei”, ne-a declarat analistul italian Patrizio Pazzaglia.
Alaturi de datele financiare, care nu ar fi fost complete la data lansarii procedurii de privatizare a companiei Alitalia, conditiile speciale impuse de guvernul de la Roma, privind nationalitatea, obligatoriu italiana, a principalului actionar din cadrul grupului, pare sa fie cel de-al doilea motiv pentru care consortiul condus de Texas Pacific Grup s-a retras din aceasta cursa.
Si, nu in ultimul rand, in decizia de renuntare la Alitalia a grupulului TPG pare sa fie implicarea acestuia in alte operatiuni similare in Australia si Spania, unde si-a anuntat intentia de a candida pentru preluarea operatorului .
Contactati de Business Standard, responsabilii de presa ai Alitalia si TPG-Mediobanca nu au fost disponibili pentru comentarii. La fel, purtatorul de cuvant al Ministerului Economiei din Italia nu pregatise inca ieri-dimineata o pozitie oficiala.


