Acţiunile Nvidia au scăzut săptămâna trecută cu aproape 14% înregistrând cea mai mare scădere săptămânală din peste 19 luni, ajutând vânzătorii în lipsă să obţină un profit de peste 3 miliarde de dolari.
Tesla, ale cărei acţiuni au fost n acest an în urma grupului, a scăzut, de asemenea, cu 14%, ceea ce a dus la profituri de 3 miliarde de dolari pentru vânzătorii în lipsă.
Pariurile împotriva Microsoft şi Apple au generat un profit de 1 miliard de dolari fiecare, săptămâna trecută, potrivit datelor.
Nasdaq (şi indicele de referinţă S&P 500) au suferit şase sesiuni consecutive de scăderi săptămâna trecută, cea mai lungă serie de pierderi din octombrie 2022, deoarece dovezile rezistenţei economice din SUA şi inflaţia încă ridicată au diminuat speranţele unei reduceri a dobânzii cheie în curând.



