Traderii răsuflă uşuraţi: Pentru moment, DEZASTRUL este evitat
Publicat la 17.04.2018, 02:29:59
Preţurile futures la petrol au scăzut cu 1,9% în New York după ce s-au aflat pe un trend ascendent în ultimele cinci sesiuni, scrie ZF.ro.
Preşedintele Donald Trump a declarat „misiune îndeplinită” la o zi după ce Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie au bombardat Siria, ca răspuns la atacurile chimice asupra civililor. Următoarea măsură pe care o va lua administraţia Trump ar putea fi înăsprirea sancţiunilor împotriva aliatului principal al liderului sirian Bashar al-Assad, Rusia.
„Există un moment de relaxare în piaţă cu privire la urmările atacului cu rachete, pentru că acesta nu a dus la un conflict regional mai mare şi nu a escaladat încă”, a spus John Kilduff, partener al fondului american de investiţii Again Capital. „Chiar au scăpat ca prin urechile acului în ceea ce priveşte păstrarea impactului limitat”.
Săptămâna trecută, preţul petrolului în New York şi în Londra a crescut la cel mai mare nivel din ultimii patru ani, încât tensiunile din Orientul Mijlociu au crescut, iar acea regiune este casa a peste jumătate din petrolul lumii.
Între timp, producţia de petrol a Statelor Unite a crescut pentru a şaptea săptămână consecutivă, iar activitatea de foraj a crescut la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani.
Ministrul Petrolului din Kuwait, Bakheet Al-Rashidi a transmis că OPEC şi producătorii aliaţi iau în considerare extinderea angajamentului de reducere a producţiei până în 2019, şi vor discuta acest aspect în luna iunie.
Preţul petrolului a scăzut cu 68 de cenţi, ajungând la 66,71 de dolari per baril.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
