“În prima parte a anului 2009 (ianuarie-mai) s-a înregistrat un trafic de 4.380.000 de vizitatori, în timp ce, în perioada similară a anului 2008, s-a înregistrat un număr de aproximativ 4.171.000 de clienţi. Creşterea a fost generată de noile branduri aduse în cadrul Iulius Mall Timişoara în această perioadă”, au declarat pentru Business Standard reprezentanţii companiei.
În prima parte a anului, mall-ul din Timişoara a atras noi chiriaşi, printre care brandurile Inditex (Zara, Pull&Bear, Stradivarius şi Bershka), Starbucks, Altex şi Samsonite, urmând ca, după inaugurarea extinderii, să se deschidă şi Intersport şi Oltre. Extensia Iulius Mall va fi inaugurată în toamna acestui an şi va dubla suprafaţa construită a centrului, ajungând la 177.613 mp, în urma unei investiţii de 60 mil. euro. “Există motive ce garantează creşterea gradului de atracţie a Iulius Mall după extindere: optimizarea mixului de profile, prin atragerea unor noi chiriaşi internaţionali, deschiderea unui hipermarket, extinderea zonei de foodcourt şi creşterea numărului de operatori ai acestuia, noi modalităţi de entertainment şi extinderea parcării la o capacitate de peste 2.500 de locuri”, a declarat Cornel Veriguţ, managerul Iulius Mall Timişoara.
În urma extinderii, zona de foodcourt se va mări, ajungând de la 2.241 mp la 7.357 mp, şi va avea un total de circa 12 restaurante şi fast-fooduri. Din toamnă, în cadrul mall-ului se vor mai deschide Grill Bison, Taverna Acropole şi Papri. Omul de afaceri ieşean Iulian Dascălu are în portofoliul Iulius Group cea mai mare suprafaţă comercială construită la nivel naţional, care a atins, după inaugurarea Iulius Mall Suceava, 346.000 mp, dublu faţă de următorii clasaţi, turcii de la Anchor, care deţin doar 172.000 mp. În prezent, portofoliul Iulius Group cuprinde centre comerciale în oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Suceava.
Actualitatemoney.ro
Traficul Iulius Mall Timişoara a crescut cu 5% în S1
Publicat la 20.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

