Poliţia rutieră a scos astăzi pe străzile României tot efectivul din dotare. Reprezentanţii IGPR se aşteaptă ca în această după-amiază drumurile naţionale şi autostrăzile spre Bucureşti să se aglomereze din nou.
160.000 de persoane au fost în acest weekend pe litoralul românesc. "Începând cu orele 16:00 preconizăm să avem cele mai mari valori de trafic. Le recomandăm celor de pe litoral să-şi planifice din timp deplasarea", a spus directorul Direcţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române, Lucian Diniţă.
Pentru a evita formarea ambuteiajelor, poliţiştii vor devia traficul pe toate cele trei tronsoane de drumuri care fac posibilă plecarea dinspre litoral.
"Va fi deviat traficul de la Basarabi, cu acces către Cernavodă, pe un drum ocolitor prin localitatea Cochirleni. De asemenea avem în vedere închiderea accesului dinspre localitatea Nazarcea către Cernavodă în aşa fel încât traficul să fie orientat către drumul vechi Hârşova şi după aceea Feteşti, fluxurile urmând să intre pe Autostrada A2.",a explicat Lucian Diniţă.
Pe lângă echipajele de poliţie de la faţa locului, Lucian Diniţă a spus că mai au şi efective care vor supraveghea şi vor asigura buna circulaţie pe autostradă atât de la sol, cât şi dintr-un elicopter. Citește mai mult pe Realitatea.NET
Traficul rutier dinspre litoral spre Capitală este deviat pe trei tronsoane
Publicat la 25.07.2010, 09:04:25
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
