Traian Băsescu ar vrea să sărbătorească Ziua Naţională a României ca americanii
Publicat la 04.07.2008, 17:03:48
Cu ocazia festivităţilor zilei de 4 iulie, organizate la reşedinţa ambasadorului SUA în România Nicholas Taubman Traian Băsescu a ţinut un discurs despre SUMMIT-ul NATO, despre parteneriatul strategic pe care îl are România cu SUA şi despre proiectele comune ale celor două state.
"În ultimii ani am reuşit să ne apropiem foarte mult de poporul american şi am reuşit să avem o serie de proiecte comune şi de parteneriate militare", a spus Traian Băsescu.
În încheiere, Traian Băsescu a felicitat poporul american pentru entuziasmul cu care îşi serbează ziua naţională şi regretele faţă de modul în care românii sărbătoresc Ziua României.
"Vreau să felicit poporul american cu ocazia zilei naţionale şi mărturisesc că de multe ori sunt invidios pentru bucuria şi solidaritatea cu care vă sărbătoriţi ziua naţională şi vreau să transmit cu această ocazie salutul meu către prietenul meu, George W. Bush", a încheiat Traian Băsescu.
Ambasadorul SUA, a explicat că forţa Americii stă în legea pe care o respectă.
"În această zi de 4 iulie 2008, America rămâne puternică datorită unui bun intangibil: încrederea în noi înşine şi în statul de drept. Această încredere intangibilă în Constituţia noastră înseamnă că suntem convinşi că putem depăşi orice provocare", a spus Taubman la recepţia organizată la reşedinţa sa.
În încheiere, ambasadorul american a apreciat rolul României în securitatea mondială.
"În aceşti trei ani, parteneriatul nostru strâns a devenit mai puternic. România nu este doar un partener puternic, ci şi un prieten adevărat şi de încredere al Statelor Unite. Simţim cu toţii şi apreciem căldura şi prietenia de care daţi dovadă, iar noi facem tot posibilul pentru a răspunde la fel. Parteneriatul şi prietenia dintre ţările noastre au consolidat ambele state. Mulţumim, România, pentru că mergi înainte alături de America", a încheiat ambsadorul american.
Sursa: Realitatea TV
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
