money.ro
Piețe financiareCristina Popovici

Traian Băsescu: "Au apărut deja semnale ale începerii deprecierii situaţiei macroeconomice a ţării"

Publicat la 30.12.2015, 10:30:55

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Traian Băsescu: "Au apărut deja semnale ale începerii deprecierii situaţiei macroeconomice a ţării"
Cine va plăti imprudenţa, populismul şi incompetenţa? Au apărut deja semnale ale începerii deprecierii situaţiei macroeconomice a ţării: -încetinirea creşterii exporturilor; -creşterea importurilor de bunuri destinate consumului; -creşterea deficitului de cont curent; -avalanşa încă nestăvilită a pensiilor şi veniturilor speciale (vezi personal ambulanţă); -creşterea deficitului fondului de pensii; -creşterea deficitului bugetului de stat pentru anul 2016 (în creştere faţă de 2015); -scăderea resurselor alocate pentru investiţii faţă de anii de criză 2009 – 2010; -incapacitatea guvernului de tehnocraţi de a rezista presiunilor populiste ale grupurilor parlamentare PSD şi PNL, etc. Soluţia pentru a evita intrarea într-o spirală a deprecierii echilibrelor macroeconomice este suspendarea prin OUG a aplicării prevederilor legale care scad TVA-ul de la 24 la 20 la sută şi a acelora care introduc pensiile speciale şi salarii crescute în sectorul bugetar începînd cu 01.01.2016 . Situaţia ar putea fi reanalizată la mijlocul anului 2016, inclusiv problema creşterii salariului minim. Politicile fiscal-bugetare imprudente pot arunca ţara în criza, iar cei care vor plăti imprudenţa nu vor fi politicienii. Nu vă amăgiți cu o creștere economică bazată doar pe creșterea consumului. Cine va plăti imprudenţa, populismul şi incompetenţa?

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite