"Eu vă promit că se face digul! Vă promit şi-o să fiu aici, după ce încep lucrările o să vin des, până la anul avem digul făcut!", a afirmat Traian Băsescu, prezent pentru a doua zi la Săuceşti, localitate grav afectată de inundaţii.
"Ieri nu mi-a plăcut, după ce am ajuns aici mi s-a părut că era prea multă minciună şi am verificat-o. Hai să vă spun, primăria nu a avut niciun leu pentru dig. Au avut Apele Române, nu pentru dig, ci să facă la Prăjeşti un canal", le-a explicat şeful statului localnicilor, adăugând că acel canal care ar fi trebuit să preia din debitul Siretului nu a putut fi făcut din cauza problemelor legate de exproprieri.
"Se face digul, se renunţă la canalul de la Prăjeşti şi până la anul veţi avea dig de 18 kilometri", a asigurat preşedintele. "Eu vin aici cât se face digul. Hai, că-n 2008 am făcut case şi acum facem digul", a adăugat şeful statului, care a promis că situaţii precum cele din acest moment, cauzate de inundaţii, nu vor mai avea loc în anii următori.
"Tăiem de unde putem, de unde nu putem, luăm banii şi facem 18 kilometri de dig pentru toată comuna, nu numai pentru Săuceşti. Eu o să vin aici până se termină digul", a insistat el. Traian Băsescu le-a mai explicat oamenilor că s-a supraînălţat digul pentru nivelul debitului din 2008, dar nivelul debitului din 2010 a fost mai mare.
Traian Băsescu i-a asigurat pe locuitorii din Săuceşti că până în 2011 va fi construit digul
Publicat la 04.07.2010, 20:06:12
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
