Traian Băsescu le-a cerut ambasadorilor să promoveze economia românească
Publicat la 02.09.2008, 11:20:30
Preşedintele Traian Băsescu i-a atenţionat pe ambasadorii prezenţi la reuniunea anuală a diplomaţiei că în perioada următoare va cere o analiză a schimburilor comerciale cu ţările în care România desfăşoară misiuni diplomatice.
"Voi solicita foarte curând instituţiilor româneşti să îmi dea o situaţie pe fiecare ţară unde avem ambasador. Care este nivelul schimburilor, care este nivelul investiţiilor firmelor din acea ţară în România şi din România în acea ţară. Va fi un elemnet de apreciere a activităţii d-stră", a spus preşedintele.
Apelul lui Traian Băsescu la o intensificare a activităţilor comerciale ale amabasadelor este susţinut printr-o nouă abordare a politicii externe, orientată mai mult spre promovarea intereselor economice ale României. Astfel, şeful statului le-a cerut diplomaţilor mai multă determinare pentru realizarea proiectului energetic Nabucco.
"Vă pot spune că discuţiile pe care le-am avut cu cei trei preşedinţi la Bucureşti - preşedintele Kazahstanului, al Turkmenistanului şi Azerbaidjanului - sunt extrem de încurajatoare. Important este ca după aceste discuţii să urmeze acţiunea executivă şi economică", a spus Băsescu.
Un element de noutate, Traian Băsescu le-a cerut ambasadorilor români o concentrare a acţiunilor pentru promovarea Coridorului paneuropean VII, Dunărea ca sistem de transport. În acest sens, Băsescu i-a îndemnat pe diplomaţii români să nu se teamă de criticile ecologiste care ar putea împiedica dezvoltarea acestui coridor de transport într-un coridor economic.
"Aici trebuie să nu ne ferim de abordările de tip ecologist, de ce să se facă un mare combinat siderurgic la Constanţa, de ce să se amplaseze industrii de-a lungul Dunării. Să se amplaseze. România are nevoie de dezvoltare", a subliniat în acest sens preşedintele.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
