“EximBank a reuşit ca într-un timp extrem de scurt să-şi modernizeze oferta de produse şi va continua să evolueze în această direcţie astfel încât să se transforme într-un furnizor de produse financiare de foarte bună calitate. Ne-am întărit echipa care lucrează la dezvoltarea produselor şi, dacă până acum finanţările şi garanţiile au reprezentat principala arie de interes pentru companii, EximBank începe să se facă remarcată şi pe segmentul serviciilor complementare cum ar fi cel de cash management”, a spus Traian Halalai.
La întâlnirea de la Buzău au participat circa 30 de manageri ai companiilor din regiune - precum Romcarbon, Soufflet Malt, Avicola, Fermit, Rotec sau Sly Nutriţia, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale. Prezent la eveniment, ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, a punctat câteva dintre proiectele destinate mediului privat.
"În luna mai, Ministerul Fondurilor Europene intenţionează să lanseze un pachet destinat mediului privat, care să includă toate informaţiile utile referitoare la contractarea de fonduri europene. În continuarea măsurilor bune din 2013, vom continua şi în acest an să implementăm măsuri precum simplificarea procedurii de achiziţii pentru beneficiarii privaţi, renunţarea la scrisorile de confort. O altă idee care ar ajuta foarte mult accelerarea absorbţiei şi ar creşte impactul fondurilor UE în economie ar fi ca una dintre cele două bănci de stat să îndeplinească rolul de bancă de dezvoltare şi, astfel, să aibă o implicare mult mai activă în susţinerea economiei româneşti şi în implementarea fondurilor europene", a declarat Eugen Teodorovici.
Întâlnirea cu comunitatea de business de la Buzău este cea ce-a patra pe care banca o organizează în acest an, după cele de la Bacău, Timişoara şi Braşov, şi face parte dintr-o proiect de interacțiune directă cu oamenii de afaceri pe care EximBank l-a demarat anul trecut.
“Avem ca misiune sprijinirea business-ului şi de aceea mergem în zone identificate ca având concentrări de producție, activitate de comerț exterior și un mediu de afaceri dezvoltat. Buzăul, de exemplu, are două particularităţi relevante pentru activitatea noastră. Pe de o parte, aici funcţionează o serie de importante firme exportatoare din ţară – dinamica exporturilor a depăşit-o pe cea a importurilor şi judeţul a încheiat anul trecut cu excedent comercial, iar, pe de altă parte, zona se remarcă printr-o bogată activitate industrială”, a explicat preşedintele EximBank.
EximBank este o instituţie specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune - finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.
Banca deține o rețea de 16 unități - Bucureşti, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș, Timişoara şi Sibiu - iar operatorii economici pot obține informații suplimentare prin intermediul site-ului www.eximbank.ro.


