Transvaia a inaugurat, recent, in urma unei investitii de 17 milioane de euro, o fabrica de procesare a carnii de pasare situata in judetul Alba, intrand, astfel, pe un nou segment de piata.
Cu o capacitate de productie de 100 de tone pe zi, fabrica se concentreaza pe doua tipuri de produse: carnaciori din carne de pui si produse premium - gata preparate - din piept de pui.
Oficialii companiei anuntau, in momentul inaugurarii fabricii, ca productia este destinata, in principal, pietei interne. Transavia intentioneaza sa-si dubleze, in acest an, productia de carne la circa 46.000 de tone in viu, tintind o cota de piata de circa 20%, fata de 15%, in prezent, ceea ce ar reprezenta o productie dubla fata de urmatorul competitor. In acelasi timp, Transavia vrea sa devina lider si pe segmentul preparatelor din carne de pui.
Piata interna a carnii de pasare se ridica la aproximativ un miliard de euro, principalii jucatori fiind: Transavia, Agricola Bacau, Agrisol International si Avicola Calarasi. Transavia si-a marit cota de piata anul trecut, odata cu preluarea Avicola Brasov, unul dintre principalii producatori interni de carne de pasare si oua de consum.


