Transelectrica a ajuns la capacitate maximă pe eolian
Publicat la 31.07.2008, 06:27:58
În aceste condiţii, investitorii care vor cere de acum încolo avize pentru centrale eoliene vor trebui să accepte din start riscul de a le fi redusă producţia. Investiţia medie într-un MW este de 1,3 milioane de euro.
“Există aprobări pentru peste 2.000 MW, în Dobrogea şi sudul Moldovei, şi cereri pentru alţi 8.000 MW, dar, la acest moment, sistemul nu suportă mai mult de 2.000 MW. De acum, vom elibera avize în condiţiile în care siguranţa sistemului nu va fi afectată”, a spus reprezentantul Transelectrica. El a precizat că atingerea capacităţii maxime nu va duce la blocarea investiţiilor în centrale eoliene şi că singurele limitări vor fi cele de eşalonare în timp a acestora, în paralel cu derularea lucrărilor de întărire a reţelei de transport şi de apariţie a unor noi unităţi de echilibrare a sistemului electroenergetic. O comisie organizată la nivelul Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) ar urma să elaboreze un document de politică în domeniul eolian. “Este obligatoriu ca acest document să apară în august şi este menit să lămurească mai clar investitorii, dar şi pe cei care beneficiază de energia eoliană. Acest document oficial va preciza în ce condiţii se vor acorda avizele”, a afirmat Gal.
Citeşte articolul integral în Business Standard
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
