"Realizarea obiectivului de investiţii LEA 400 kV Gutinaş-Smârdan a debutat săptâmâna aceasta prin şedinţa de începere a activităţilor de execuţie. Alături de echipa de proiect a Transelectrica şi a antreprenorului reprezentat de asocierea Electromontaj (lider de asociere) şi ELM Electromontaj Cluj, au participat reprezentanţi ai Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, din cadrul AM-POIM şi ai Direcţiei Regionale Infrastructură Galaţi. Obiectivul principal al proiectului LEA 400 kV d.c. Gutinaş - Smârdan constă în creşterea capacităţii Sistemului Energetic Naţional pentru preluarea energiei produse din resurse regenerabile în zona Dobrogea şi transportul acesteia către centrele de consum din restul ţării, având ca efect creşterea semnificativă a securităţii furnizării energiei electrice în regiune”, informează compania.
Proiectul este inclus în Planul Naţional de Dezvoltare a Reţelei Electrice de Transport pentru perioada 2020-2029 şi în programul de investiţii al Companiei. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 248 de milioane de lei, iar proiectul va fi finalizat în termen de 24 de luni.
Noua linie Gutinaş – Smârdan va avea o lungime de 140 de km şi va străbate 26 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţele Bacău, Vrancea şi Galaţi.
"Proiectul LEA 400 kV d.c. Gutinaş - Smârdan contribuie la dezvoltarea reţelei electrice de transport (RET) în zona de nord-est a ţării, precum şi la întregirea Inelului de 400 kV al României”, precizează compania.


