Din suma prevăzută pentru investiţii, 137,6 milioane lei sunt rambursările de rate la credite, iar cheltuielile de investiţii pe obiective sunt de 324,9 milioane lei. Suma totală necesară investiţiilor va fi asigurată din surse proprii, iar circa 37 milioane lei vor fi luate prin credit bancar, potrivit datelor companiei.
"Anul acesta, se va continua programul de modernizare şi retehnologizare a staţiilor de transformare, în conformitate cu priorităţile companiei, stabilite prin Planul de perspectivă, dintre care mai importante sunt lucrările din staţiile Gutinas (110 kV), Bucureşti Sud (110 si 10 kV), Cernavodă, Işalniţa, Gura Ialomiţei şi Lacu Sărat", potrivit reprezentanţilor companiei.
Aceştia au adăugat că, în 2009, vor fi continuate proiectele de securizare a instalaţiilor şi vor fi elaborate studiile de fezabilitate pentru închiderea inelului de 400 kV între Transilvania şi Moldova, precum şi pentru realizarea viitoarelor interconexiuni cu Serbia şi Moldova, respectiv pentru viitorul cablu submarin România -Turcia.
În anul 2008 cheltuielile pentru investiţii ale Transelectrica au fost de 344 milioane lei (exclusiv rambursările de credite), din care 220,5 milioane lei din surse proprii, 31,5 milioane lei din taxa de racordare si 92 milioane lei din credite externe şi fonduri PHARE.



