Transgaz a anunțat că vrea să cumpere Vestmoldtransgaz, compania din Republica Moldova care administrează gazoductul Iasi-Ungheni. Vestmoldtransgaz a fost scoasă la privatizare pentru 180 de milioane de lei moldovenești (circa 9 milioane euro) și cu obligația unei investiții de 93 milioane euro în următorii 2 ani. Transgaz a înregistrat, în primele nouă luni din acest an, un profit net de 433,552 milioane lei, în creştere cu 21% raportat la cel obţinut în perioada similară din 2016, de 358,469 milioane lei.
La finalul lunii octombrie, Guvernul de la Chişinău a transmis prin intermediul unui anunţ al Agenţiei de Proprietăţi Publice - instituție aflată în subordinea Guvernului R. Moldova - că urmează să scoată la vânzare compania Vestmoldtransgaz, ce deţine gazoductul Iaşi-Ungheni.
Întreprinderea Vestmoldtransgaz a fost creată în 2014 şi avea în gestiune reţeaua de transport gaze Iaşi-Ungheni şi prestarea de servicii de transport a gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova. În septembrie 2017, Ministerul Economiei şi Infrastructurii anunţa eliberarea unui certificat de ubanism pentru ca Vestmoldtransgaz să poată proiecta lucrări de construcţie pentru o conductă de transport de gaze naturale între Ungheni şi Chişinău.
Noul gazoduct va finaliza conectarea sistemelor de transport de gaze din România și Republica Moldova, fiind o continuitate a primei părți de conexiune Iași - Ungheni, dată în exploatare în 2014.
La mijlocul lunii decembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor companiei Transgaz a aprobat înfiinţarea unei companii în Republica Moldova pentru a participa la procedura de privatizare a întreprinderii de stat Vestmoldtransgaz.



