Transgaz Mediaş se va conecta la reţeaua de gaze din Ungaria
Publicat la 01.07.2008, 14:44:24
Pe teritoriul României, aceasta va avea lungime de aproximativ 62km, din care un tronson de 36,7km a fost deja construit între localitatile Horia si Pecica.
Capacitatea maximă de transport a conductei de interconectare este de 4,4 mld mc/an corespunzator unui debit mediu orar de 500 mii mc/ora. Potrivit Acordului de Dezvoltare în Comun, data planificată pentru finalizarea conductei pe teritoriul României şi începerea operării comerciale este de 1 an şi 6 luni de la data semnării Acordului.
Fiecare parte semnatară a acestui Acord, va suporta costurile şi cheltuielile aferente proiectarii şi construcţiei, operării şi întreţinerii conductei pe teritoriul ţării sale.
Interconectarea celor două sisteme naţionale de transport gaze naturale, reprezintă un avantaj economic atât pentru România cât şi pentru Ungaria, care, în calitate de state membre ale Uniunii Europene sunt interesate în cooperarea privind interconectarea sistemelor de transport gaze naturale.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
