Transportatorii americani protestează faţă de creşterea preţurilor la carburanţi
Publicat la 29.04.2008, 06:54:52
Transportatorii americani au protestat ieri în centrul Washington-ului împotriva creşterii preţurilor la carburanţi. Ei sunt nemulţumiţi că, în situaţia actuală, costă aproximativ 1.200 de dolari pentru a umple rezervorul unui camion. Şi asta nu e tot. Carburanţii mai scumpi cresc costurile transporturilor, ceea ce va atrage un preţ mai mare al alimentelor şi al altor produse. Preţul mediu al motorinei a atins săptămâna aceasta un record de 4 dolari şi 18 cenţi pe gallon, ceea ce înseamnă un avans de 3,4 cenţi în ultimele zile.
Deasemenea şi benzina s-a scumpit cu aproape 10 cenţi în ultima săpămână atingând un record de 3,60 de dolari pe gallon. În consecinţă, purtătoare de cuvânt de la Casa Albă a declarat că americanii nu trebuie să se amăgească cu privire la această situaţie care se pare că nu este una pe termen scurt. Autorităţile au recomandat o creştere a producţiei interne şi găsirea de surse alternative de energie. Acest proces este însă unul îndelungat, iar rezultatele sunt incerte.
Prima măsură luată de Washington a fost de a impune tuturor vehiculelor comercializate în SUA standarde de eficienţă a consumului. Acest lucru este valabil şi pentru constructorii şi transportatorii aerieni.
La rândul lor, candidaţii pentru Biroul Oval au venit cu propuneri pentru rezolvarea acestei adevărate crize a preţurilor la carburanţi. Senatoarea democrată, Hillary Clinton, a anunţat un plan ambiţios ce cuprinde, printre altele, suspendare taxei federale pe benzină în perioadă de vară, suspendare umplerii Rezervei Federale Stategice de Petrol timp de un an şi pomparea de ţiţei în piaţă, alocarea a 150 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea de energii alternative şi nu în ultimul rând investigarea manipulării pieţei şi a preţurilor la petrol.
Cam aceleaşi măsuri au fost enumerate şi de către principalul contracandidat al fostei Prime Doamne, Barack Obama, care însă nu susţine eliminarea taxei pe benzină.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
