money.ro
Piețe financiareAna Draghici

Transportatorii cer rovignetă mai ieftină şi acces pe autostrăzi

Publicat la 07.09.2012, 14:43:43

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Transportatorii cer rovignetă mai ieftină şi acces pe autostrăzi

Confederaţia Naţională Rutieră, Federaţia Operatorilor Români de Transport şi Federaţia Europa vor să plătească mai puţin pentru roviniete.

 

Aceasta pentru că, spun ei, plătesc taxa de utilizare a drumurilor pentru 365 de zile, dar nu ies pe şosele decât 200 de zile pe an, din cauza restricţiilor tipice acestei activităţi.

 

Un regulament al Comisiei Europene prevede anumiţi timpi de coducere şi de odihnă pentru şoferii de la firmele de transport, ceea ce duce la folosirea parţială a drumurilor. Patronii din domeniul transporturilor sunt nemulţumiţi şi de faptul că nu li se permite accesul pe anumite porţiuni modernizate, cum ar fi autostrăzile sau anumite drumuri europene.

 

Cele trei organizaţii profesionale invocă situaţia mult mai fericită din Ungaria. La vecinii din nord-vest, care au 1.300 de kilometri de autostradă, rovigneta pentru un an ajunge la 766 de euro.

 

În România, pentru un autovechicul de cagoria F taxa este de 1.210 euro. Propunerea acestora este reducerea contravalorii rovinietei până la 700 de euro pe an.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite