"Am reiterat angajamentele făcute în ziua precedentă, respectiv analiza oportunităţii ultimelor angajări la această societate, modificarea organigramei ce urmează să se realizeze într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local de săptămâna viitoare şi analiza îndeplinirii criteriilor şi obiectivelor de către directorul Ion Popescu. Acesta intrat în concediu medical, atribuţiile sale fiind preluate de ing. Nicolae Şovar, prezent, de asemenea, la discuţii", a precizat Gheorghe Matei.



El a subliniat că, în conformitate cu art. 53, alin. (2) din Legea nr. 5/2013 a bugetului de stat, creşterea bugetului de salarii la Regia de Transport Public în Comun (ETA) nu este permisă, dar, în interiorul bugetului deja existent, se pot face, în perioada următoare, majorări prin repartizarea unor economii la acest capitol: plafonarea salariului directorului general la nivelul salariului unui viceprimar, plafonarea indemnizaţiei membrilor Consiliului de Administraţie şi ai Adunării Generale a Acţionarilor la nivelul indemnizaţiei unui consilier local şi restructurarea activităţii prin reducerea posturilor care nu-şi justifică activitatea.


"Am cerut reprezentanţilor salariaţilor de la SC ETA SA să reia lucrul prin înţelegere amiabilă, în caz contrar urmând să fie aplicat planul B, respectiv declararea grevei ca ilegală, obligarea salariaţilor prin ordonanţă preşedinţială să reia lucrul şi depunerea unei plângeri penale împotriva greviştilor", a spus primarul interimar Gheorghe Matei.

În urma discuţiilor, activitatea la SC ETA a fost reluată începând cu ora 10,30.

Şi luni dimineaţă, conducătorii auto de pe autobuzele ETA Râmnicu Vâlcea au refuzat să iasă în curse, nemulţumiţi de angajările de personal din ultimele opt luni şi de activitatea directorului general al companiei, cerându-i acestuia demisia. Angajaţii de la ETA şi-au exprimat nemulţumirea şi faţă de salariile care nu au mai fost modificate în ultimii ani. Un salariu mediu la ETA este de 1.100 lei.

Societatea ETA Râmnicu Vâlcea este o companie subordonată primăriei şi asigură transportul public în municipiul Râmnicu Vâlcea, în zona pre-orăşenească şi spre Parcul Industrial Râureni la Oltchim, Uzinele Sodice Govora, CET Govora, Uzina Mecanică, Vilmar, Institutul de Criogenie.