Transportatorii români nu mai au nevoie de autorizaţiile auto eliberate de Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (IGCTI), care erau necesare pentru a putea circula în Uniunea Europeană, informează miercuri un comunicat al instituţiei.
"Din sistemul www.autorizatiiauto.ro dispar 26 de destinaţii, odată cu acceptarea României în graniţele Uniunii, ceea ce va duce la o dezvoltare a afacerilor în zona companiilor de transport. Fără restricţiile impuse de acordurile internaţionale anterioare, acestea pot face oricâte drumuri cu oricâte maşini, ceea ce va contribui la dezvoltarea comerţului între România şi celelalte ţări din UE”, a declarat Eduard Lovin, director excutiv IT la IGCTI.
Liberalizarea transportului odată cu intrarea în UE rezolvă problemele create de faptul că cererea operatorilor era întotdeauna mai mare decât oferta negociată între ministerele de transport din România şi ţările respective.
Sistemul de alocare electronică autorizatii.ro va funcţiona în continuare după aceleaşi principii pentru destinaţiile din ţările care nu fac parte din spaţiul Uniune. IGCTI va continua să elibereze autorizaţii de transport pentru ţări ca: Serbia, Muntenegru, Croaţia, Ucraina, Norvegia, Turcia, Maroc, Kazahstan, Rusia sau Albania.


