"În România există cantităţi enorme, se discuta de aproape 10.000 de vagoane de muniţie care ar trebui dezasamblată", a spus asociatul Lord Expert Consult, Sebastian Vlădescu.
"Noi aici vorbim întotdeauna de miliarde când vorbim de comerţ de armament. Deci aici sumele sunt colosale, mizele sunt colosale", a explicat ziaristul Sorin Roşca Stănescu.
În privinţa transportului celor circa 1600 tone de muniţie de la Portul Constanţa la Băbeni pentru distrugere realizat de Oxo Network, asociatul Lord Expert Consult, Sebastian Vlădescu, susţine că totul s-a desfăşurat în limitele legii.
"În mod cert suntem într-o zona legală vizavi de importul de muniţie pentru delaborare, pentru că s-a menţionat documente de unde s-a plecat, deci nu este nimic subteran. Nu este nicio legătura cu notiunea de trafic", a explicat Vlădescu.
Sorin Roşca Stănescu spune despre afacere că este una frauduloasă în care s-au încălcat legi internaţionale.
"Este o afacere profund frauduloasa pentru ca s-au incalcat reguli internaţionale, s-a încalcat embargoul. Confirmarea pentru partea a doua am putea sa o avem din acel dosar de cercetare de la UM Băbeni, de la vama din Constanţa, din dosarul care se află la doamna Kovesi pe masă sau intr-un sertar ascuns, dar în ultima instanţă o veţi avea de la mine", a declarat Roşca Stănescu.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel
Transportul de muniţie de la Băbeni: Legal sau ilegal?
Publicat la 28.08.2009, 05:23:14
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
