money.ro
Actualitatemoney.ro

Transportul public în Bucureşti nu va fi afectat luni de greva generală a bugetarilor

Publicat la 30.05.2010, 16:07:19

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Transportul public în Bucureşti nu va fi afectat luni de greva generală a bugetarilor
"Mijoacele de transport în comun vor circula, luni, ca într-o zi normală de lucru atât din punctul de vedere al orarului de circulaţie, cât şi din punctul de vedere al numărului de trolee, tamvaie şi autobuze care ies în mod normal pe trasee", a declarat, duminică pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Mihai Vlădărău.

Astfel, luni, bucureştenii vor putea folosi atât metroul, cât şi mijloacele de transport în comun ale RATB.

În schimb, marţi, de 1 iunie, metroul nu va funcţiona între orele 4.00 şi 16.00, cetăţenii capitalei putând circula cu mijloacele de transport ale RATB.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declara, vineri, după întâlnirea cu sindicaliştii din RATB, că 80 - 85% din parcul auto va fi la dispoziţia cetăţenilor, marţi, 1 iunie, când este anunţată greva de solidaritate a angajaţilor Metrorex şi a unora din RATB.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite