Transporturile primesc, in 2007, 400 milioane euro din banii din privatizare
Publicat la 20.02.2007, 14:21:26
Ministerul Transporturilor va primi, în 2007, suma de 400 milioane euro din Fondul de Dezvoltare, fond care include toate sumele din privatizare, însă alocarea acestor bani va fi posibilă atunci când Ministerul Finanţelor va elabora normele metodologice de aplicare privind Fondul de Dezvoltare.
'În 2007, de la buget am primit asigurări că vom primi din Fondul de Dezvoltare 400 milioane de euro. Hotărârea nu a fost emisă pentru că nu sunt gata normele metodologice. Astăzi (marţi, n.r.) nu au fost aprobate în Guvern', a anunţat, marţi, la sfârşitul şedinţei de Guvern, ministrul transporturilor, Radu Berceanu.
Fondul Naţional de Dezvoltare (FND) include toate sumele obţinute din privatizare, aflate în contul trezoreriei statului, şi trebuie să finanţeze proiecte de infrastructură, necesităţile provocate de retrocedarea sau restituirea activelor imobiliare şi prefinanţarea sau cofinanţarea programelor din fonduri europene.
Conform ordonanţei privind înfiinţarea FND, 'în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare, Guvernul, la propunerea MFP, va aproba normele metodologice de aplicare a ordonanţei'. Ordonanţa a intrat în vigoare pe 27 decembrie 2006.
Discuţiile privind înfiinţarea FND au început din vara anului 2006, iar la elaborarea bugetului pentru 2007, Ministerul transporturilor, nemulţumit că bugetul alocat este insuficient pentru realizarea marilor proiecte de infrastructură, a primit asigurări de la Finanţe că va obţine suplimentări bugetare din banii din privatizare, prin intermediul FND.
Fondul a fost înfiinţat, însă, doar cu trei zile înainte de încheierea anului, iar normele de aplicare nu sunt gata nici în prezent. FND nu este, însă, operaţional, iar proiectele nu pot fi aprobate până la apariţia normelor de aplicare a ordonanţei.
Sumele din privatizare, aflate în conturile Trezoreriei, sunt de 1.969.636.882 lei, 2.720.747.561 euro şi 24.444.040 dolari (în total circa 3,3 miliarde euro). Cea mai mare parte a sumei, circa 2,2 miliarde euro, provine din privatizarea BCR.
Conform ordonanţei FND, sumele vor fi virate ordonatorilor de credite prin hotărâri de guvern, iar, lunar, aceştia vor raporta MFP modul de utilizare a sumelor alocate.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
