Wolf Plastics Group este specializată în producţia de canistre, găleţi şi sticle de plastic şi are fabrici şi în România şi Ungaria.
"Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care grupul Alpla preia Wolf Plastics Verpackungen GmbH din Austria şi, indirect, Wolf Plastics Ambalaje S.R.L. din România", a informat autoritatea de concurenţă.
"În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal", anunţă autoritatea de concurenţă.
Grupul Alpla este specializat în soluţii de ambalare din plastic rigid, precum sisteme de ambalare, sticle, capace, componente produse prin injectare, preforme şi tuburi. ALPLA produce articole din plastic rigid pentru ambalare, de ex. preforme PET şi sticle / recipiente, precum şi ambalaje de plastic pentru produse alimentare, lapte şi produse lactate, uleiuri şi lubrifianţi şi produse farmaceutice.

