Tranzactiile cu Intercontinental au urcat lichiditatea Rasdaq
Publicat la 03.06.2007, 13:50:48
Valoarea tranzacţiilor pieţei Rasdaq a crescut cu 3,36% până la 94,27 milioane lei (28,82 milioane euro), în intervalul 28 mai-1 iunie, datorită unor tranzacţii cu pachete semnificative din capitalul companiei Intercontinental Bucureşti, spun brokerii.
Valoarea tranzacţiilor realizate în piaţa Rasdaq în săptămâna anterioară a însumat 91,2 milioane lei.
Indicele compozit Rasdaq-C s-a apreciat, săptămâna trecută, cu 1,54%, de la 4.166,06 puncte, în şedinţa din 25 mai, până la 4.230,52 puncte.
Indicele RAQ-I, care arată evoluţia acţiunilor listate la prima categorie a Rasdaq, s-a depreciat cu 1,93%, de la 4.593,93 puncte, până la 4.504,92 puncte.
Indicele RAQ-II, care arată evoluţia titlurilor listate la categoria a doua a pieţei, a scăzut cu 1,38%, de la 8,829,04 puncte, până la 8,706,56 puncte.
La prima categorie a pieţei, din punct de vedere al valorii tranzacţiilor pe prima poziţie s-a plasat Electromagnetica SA Bucureşti (ELMA), cu schimburi de peste 1,24 milioane lei, urmată de Braiconf Constanţa (BRCB) cu tranzacţii de circa 359.435 lei şi acţiunile Cargill Cereale Bucureşti (CGIU) cu tranzacţii de peste 187.036 lei.
Schimburile categoriei a doua a Rasdaq au fost dominate de acţiunile companiei Automatica Bucureşti (AUTT), cu tranzacţii de peste 291.467 lei. Pe locul al doilea s-a situat compania Unisem Bucureşti (UNISEM) cu tranzacţii de aproape 228,372 lei, urmată de compania Romportmet Galaţi (ROMT) cu schimburi de 110.802 lei.
Categoria de bază a Rasdaq a fost dominată de schimburile cu acţiunile companiei hoteliere Intercontinental Bucureşti cu tranzacţii de peste 34,55 milioane lei.
Pe poziţia a doua s-a clasat compania Construcţii Bihor SA Oradea cu schimburi de peste 8,77 milioane lei, urmată de Ecopack Ghimbav cu tranzacţii de peste 6,63 milioane lei.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
