money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Tranzactiile din ringul bursier sibian au crescut cu 67 de procente

Publicat la 06.03.2007, 13:22:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Tranzactiile din ringul bursier sibian au crescut cu 67 de procente

ranzacţiile cu contracte la termen de la Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS) au crescut cu 67% faţă de perioada corespunzătoare din anul trecut, informează marţi un comunicat al instituţiei, remis NewsIn.

La Bursa din Sibiu s-a tranzacţionat marţi contractul cu numărul un milion, care s-a încheiat pe activul suport DESIF 2 martie, potrivit comunicatului transmis de instituţia financiară.

"Creşterea numărului de participanţi la piaţă şi activitatea susţinută a intermediarilor, coroborate cu soliditatea Bursei din Sibiu ne îndreptăţesc să credem că vom asista la un an 2007 superior din toate punctele de vedere anului anterior”,  a declarat, preşedintele BMFMS, Teodor Ancuţa.

Potrivit preşedintelui Bursei, odată cu atingerea unui volum de transfer de un milion de contracte tranzacţionate de la începutul anului, se poate vorbi despre "o etapă superioară, una de deplină maturitate, în existenţa Bursei de la Sibiu".

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite