money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Tranzacţiile Intercapital Invest au depăşit 194 milioane lei în primul trimestru

Publicat la 23.04.2007, 19:26:12

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Tranzacţiile Intercapital Invest au depăşit 194 milioane lei în primul trimestru

Casa de brokeraj Intercapital Invest a încheiat în primul trimestru din 2007 tranzacţii de peste 194 milioane lei, cu 41% mai mult decât în intervalul similar din 2006, a anunţat, luni, compania.

 

Valoarea tranzacţiilor cu obligaţiuni intermediate de companie în primele trei luni din 2007 s-a ridicat la 112 milioane lei.

 

Pe piaţa instrumentlor derivate la Bursa Monetar-Financiara şi de Mărfuri Sibiu valoarea tranzacţiilor a fost de 317 milioane lei, de peste 3,7 ori mai mare decât în acelaşi interval din 2006, când tranzacţiile cu acest tip de instrumente au însumat 85 milioane lei. Numărul clienţilor investitori în acţiuni ai firmei a atins 2.628 la sfârşitul lunii martie 2007, iar numărul clienţilor investitori în instrumente derivate a ajuns la 165.

 

Veniturile Intercapital Invest pe primele trei luni ale lui 2007 au atins 1,63 milioane lei, reprezentând o creştere de 16% faţă de perioada similară a anului trecut, precizează comunicatul companiei.

 

Acţionarii societăţii de brokeraj Intercapital Invest au decis la începutul lunii ianuarie să majoreze capitalul social al companiei cu 2,1 milioane de lei noi,  pâna la  2,7 milioane de lei.

 

Casa de brokeraj Intercapital Invest a obţinut, în 2006, venituri de 4,5 milioane lei, în creştere cu 50% faţă anul anterior, când a realizat trei milioane lei.

 

Tranzacţiile cu acţiuni încheiate de Intercapital în anul 2006 au însumat 451 milioane lei (128 milioane euro), cu 72% mai mult decât în anul 2005. Valoarea tranzacţiilor Intercapital Invest cu obligaţiuni pe piaţa secundară a fost de 167 milioane lei, faţă de 3,3 milioane lei în 2005.

 

Numarul clienţilor firmei a atins 2.451, la sfârşitul anului 2006, în creştere cu 70% faţă de cel înregistrat la sfârşitul anului anterior, şi cu 227% mai mult decât în 2004.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite