Pentru piaţa reglementată la vedere administratorii Bursei propun scutirea pentru luna decembrie a acestui an a comisioanelor de tranzacţionare percepute la cumpărare. În prezent, pe piaţa regular acesta este de 0,06% din valoarea cumpărărilor.
De asemenea se doreşte extinderea scutirii pentru anul 2007 a comisionului de admitere la tranzacţionare pentru categoria 1 şi 2 drepturi, categoria Rasdaq Star drepturi si categoria internaţională drepturi şi extinderea scutirii pentru întreg anul a comisionului de admitere şi menţinere la tranzacţionare pentru titluri de stat. Nu în ultimul rând se solicită schimbarea denumirii categoriei 3 acţiuni în categoria Rasdaq Star, urmare a includerii în piata reglementată la vedere a acestei categorii în baza hotărârii Consiliului Bursei de la începutul acestei luni.
Pentru piaţa reglementată la termen se doreşte prelungirea perioadei promoţionale şi în primul trimestru al anului 2008, astfel încât investitorii să nu plătească nici un comision la tranzacţionarea contractelor derivate, pe primele trei luni ale anului viitor. Se propune şi modificarea claselor de valoare noţională si reducerea tarifelor corespunzatoare acestora şi stabilirea tarifelor pentru categoria “Market Makeri” în vederea introducerii acestei categorii de participant la Piaţa Derivatelor.
Cuantumul comisioanelor de tranzacţionare pentru market makeri este semnificativ mai mic decât cel aplicabil celorlalţi participanţi la Piaţa Derivatelor. Pentru piaţa Rasdaq, administratorii Bursei doresc scutirea pentru luna decembrie 2007 a comisioanelor de tranzacţionare percepute la cumpărare. Toate aceste propuneri trebuie însă aprobate de către acţionarii Bursei de Valori Bucureşti.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Tranzacţiile la cumpărare ar putea să nu fie taxate de Bursă în decembrie
Publicat la 10.10.2007, 10:19:19
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
