"În Estul nostru imediat, într-un context politic extrem de propice, definit de prezenţa la guvernare a forţelor proeuropene, relaţia noastră cu Republica Moldova a înregistrat un dinamism fără precedent. Relaţia României cu Republica Moldova este prin definiţie prioritară şi rămânem susţinătorii cei mai sinceri ai parcursului european al Republicii Moldova", a anunţat ministrul de externe, miercuri, la reuniunea anuală a diplomaţiei. "Iniţiativa politică a grupului de prieteni ai R. Moldova din cadrul Uniunii Europene a fost în acest sens un succes", a adăugat el. "Ne dorim totodată progrese în privinţa negocierii Acordului de Asociere, a regimului vizelor şi a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător", a arătat Baconschi.
Referitor la obiectivele de politică energetică, ministrul a spus că "o parte din demersurile diplomatice ale României direcţionate către ţările din zona Mării Negre, a Mării Caspice şi a Asiei Centrale se suprapun, în fapt, cu strategia României de consolidare a securităţii energetice a continentului prin diversificarea surselor şi a reţelelor de aprovizionare cu hidrocarburi a Europei. Rămânem susţinătorii fermi ai proiectelor majore de construcţie a infrastructurilor de transport ale coridorului sudic Nabucco, AGRI şi PEOP", a anunţat şeful diplomaţiei.


