Comisarul roman, Leonard Orban, cel bulgar, Meglena Kuneva, si comisarul pentru Justitie, Franco Frattini, care este si vicepresedintele Comisiei Europene, si-au exprimat rezervele in legatura cu raportul, in timp ce majoritatea comisarilor a sprijinit tonul raportului si a spus ca executivul european trebuie sa fie aspru si riguros. Potrivit surselor citate de Reuters, ceilalti comisari si-au exprimat increderea ca tonul critic al observatiilor Comisiei Europene mentine credibilitatea politicii de extindere a UE, oferind noilor state membre asistenta precisa pentru a le ajuta sa-si indeplineasca obiectivele.
Oficialii au mai spus ca proiectul de raport va suferi mici modificari inainte de reuniunea Colegiului Comisarilor de astazi, dar echilibrul general al documentului nu se va schimba.
Comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, a avertizat, luni, ca raportul Comisiei Europene privind progresele din Justitie trebuie asteptat cu un optimism moderat, intrucat s-au facut progrese pe toate cele patru conditionalitati, dar exista si intentia de a monitoriza in continuare implementarea lor. "Exista motive pentru un optimism moderat, cred ca sunt argumente care sa ne conduca spre o asemenea concluzie", a spus Orban, potrivit NewsIn, luni, in Parlament.


