Companiile de asigurări de viaţă ale BCR, Aviva şi ING au depus cereri la arbitrul pensiilor private, în vederea obţinerii autorizaţiei ca administratori de fonduri de pensii facultative, a anunţat, joi, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Cererile celor trei companii de asigurări au fost însoţite de documentaţia necesară. KPMG Audit a cerut autorizaţie pentru avizarea ca auditor al fondurilor de pensii facultative, iar Allianz-Ţiriac a depus documentaţia pentru autorizarea de constituire a societăţii de pensii, a mai anunţat comisia.
CSSPP mai primise dosare de autorizare din parte BCR Asigurări de Viaţă, pentru administrare de Fonduri de Pensii Private Facultative, de la BRD SocGen ca bancă depozitară şi de la Ernst&Young ca auditor. În momentul de faţă, Ernst&Young Assurance Services figurează în registrul pulic CSSPP, ca auditor financiar, iar BRD-Group Societe Generale, ca depozitar al activelor fondurilor de pensii facultative.
Primele contribuţii pentru pilonul III, al pensiilor private facultative, vor fi colectate cel târziu în luna mai 2007, a declarat recent, Oancea. Potrivit lui Oancea, în afară de ING Asigurări de Viaţă, până în prezent, comisia a mai primit dosare de autorizare la pilonul III de la BCR Asigurări de Viaţă şi Allianz - Ţiriac Asigurări. CSSPP a autorizat, deja, un auditor, Ernst & Young Assurance Service SRL, şi o bancă depozitară, BRD-Group Societe Generale, pentru sistemul de pensii private facultative.



