Delegaţia românească prezentă la Minsk la campionatele Europene de Haltere şi-a îndeplinit deja obiectivul cu care plecase, după doar trei zile de concurs. Patru medalii de aur şi una de argint este zestrea de până acum a sportivilor din ţara noastră, trei titluri de campion continental fiind obţinute în aceeaşi zi de Ninel Miculescu.
Delegaţia românească prezentă la Campionatul European de haltere din Belarus a reuşit să îşi mai treacă în palmares încă trei medalii de aur. Ninel Miculescu este performerul zilei a treia de competiţie, după ce a câştigat, la categoria 69 de kilograme, trei titluri continentale. Halterofilul român s-a impus la categoria 69 de kilograme, la stilul smuls, cu 153 kilograme, la stilul aruncat, cu 180 kilograme şi la total, cu 333 kilograme.
Performanţa lui Miculescu se adaugă la cea a lui Antoniu Buci, care reuşise cu o zi înainte aurul la stilul aruncat şi argintul la total, la o categorie inferioară, de 62 de kilograme. Delegaţia românească şi-a îndeplinit, astfel, obiectivul propus, câştigarea a patru medalii, din care două la total, după doar trei zile de concurs.