Eurostar, filială a companiei naţionale franceze de căi ferate SNCF i-a preferat pe cei de la Siemens pentru comanda de 760 de milioane de euro, iar anunţul, făcut la sfârşitul săptămânii trecute, a făcut valuri în Franţa. Imediat după anunţ, autorităţile de la Paris (prin vocea ministrului Ecologiei şi a unui secretar de stat de la Ministerul Transporturilor) şi-au manifestat “stupefacţia”. Oficialii francezi au spus că trenurile Siemens nu respectă condiţiile de securitate cerute de autorităţi pentru traversarea tunelului de sub Canalul Mânecii, între Franţa şi Marea Britanie. Cu toate acestea, cotidianul britanic Financial Times, citând directorul general al Eurostar, a informat că partea franceză şi-a dat încă de acum şase luni acordul pentru specificaţiile tehnice care le-au permis celor de la Siemens să depună oferta şi, în final să câştige comanda.
La rândul lor, cei de la Alstom, care erau până acum singurii furnizori de trenuri de mare viteză pentru Franţa, au reacţionat foarte dur, anunţând că vor recurge la instanţă. Firma franceză spune că tipul de tren cerut de Eurostar şi furnizat de Siemens prezintă riscuri mai mari pentru tunelul dintre Franţa şi Anglia: motoarele sunt dispuse pe toată lungimea trenului (acum, ele sunt dispuse doar la capete) ceea ce creşte riscurile pentru pasageri în cazul unui potenţial incendiu. De asemenea, cei de la Alstom s-au apărat şi în faţa acuzaţiilor de protecţionism spunând că acesta nu ar trebui confundat cu securitatea.
Deocamdată, cei de la Siemens s-au ferit de comentarii.
Cele 28 de trenuri Eurostar asigură în prezent legătura între Londra, Paris şi Bruxelles. Noile trenuri vor permite adăugarea de noi destinaţii, printre care Amsterdamul: drumul pe calea ferată între oraşul olandez şi capitala Marii Britanii ar putea fi făcut în doar patru ore. Trenurile ar putea ajunge şi la Frankfurt, Cologne, ba chiar şi în Elveţia.
Trenurile Eurostar declanşează un conflict anglo-german de proporţii
Publicat la 12.10.2010, 21:07:41
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
