money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Trichet: BCE este îngrijorată din cauza fluctuaţiilor excesive ale cursului de schimb

Publicat la 10.03.2008, 15:58:16

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Trichet: BCE este îngrijorată din cauza fluctuaţiilor excesive ale cursului de schimb

Trichet a mai spus, după ce a discutat cu alţi şefi de bănci centrale, că autorităţile de poilitică monetară trebuie să rămână vigilente şi să ancoreze aşteptările inflaţioniste ale pieţelor, foarte volatile în prezent şi care suferă corecţii.

Într-un discurs ce a avut drept efect deprecierea euro în faţa dolarului, Trichet a observat că autorităţile de politică monetară din Statele Unite sunt în favoarea aprecierii dolarului.

"Volatilitatea excesivă şi mişcările dezordonate ale cursului valutar sunt indezirabile pentru creşterea economică", a declarat Trichet la o conferinţă de presă, precizând că aceste afirmaţii sunt făcute în calitatea sa de şef al BCE şi nu reprezintă un rezumat al discuţiilor de la reuniunea de luni de la Basel.

"În condiţiile actuale suntem îngrijoraţi din cauza mişcărilor excesive ale cursului valutar", a spus Trichet. "Am observat cu foarte mare atenţie comentariile autorităţilor din Statele Unite, potrivit cărora un dolar puternic este în interesul economiei americane", a adăugat şeful BCE.

Euro s-a apreciat masiv faţă de dolar în ultimele săptămâni şi a atins un maxim istoric de aproape 1,5460 dolari/euro, în contextul în care au crescut temerile privitoare la o recesiune a economiei americane şi s-au accentuat aşteptările ca Federal Reserve, banca centrală americană, să diminueze iar dobânda sa de politică monetară.

De la începutul anului, euro s-a apreciat faţă de dolar cu 5,2%.

Într-un rezumat al discuţiilor dintre oficialii băncilor centrale din ţările dezvoltate şi din cele emergente, Trichet - care prezidează întâlnirea bilunară asupra economiei mondiale - a spus că pieţele suferă încă o corecţie, pe o volatilitate ridicată.

"La nivel global, este foarte important ca bancherii centrali să rămână în alertă, ca o regulă generală, dar cu atât mai mult în condiţiile actuale", a mai spus Trichet.

"Este important să ancorăm solid, în continuare, aşteptările inflaţioniste şi, bineînţeles, să luăm poziţia care ne-ar permite să ancorăm dobânzile pe termen foarte scurt din piaţa monetară. Aceasta ar ajuta piaţa monetară să funcţioneze cât mai normal şi adecvat", a menţionat şeful BCE.

"Suntem în permanenţă în contact", a adăugat Trichet.

Pe pieţele monetare interbancare din zona euro şi din SUA nervozitatea a revenit, scumpind împrumuturile interbancare.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite