"Pe termen mediu, capitalul băncilor trebuie întărit. Este ceea ce au demonstrat testele de rezistenţă efectuate pe cele două maluri ale Atlanticului", a afirmat Trichet într-un interviu acordat televiziunii CNBC.
Declaraţiile şefului BCE vin după ce publicaţia Wall Street Journal a pus sub semnul îndoielii rezultatele testelor efectuate în Uniunea Europeană pentru evaluarea rezistenţei băncilor în diferite scenarii de criză. Potrivit publicaţiei, anumite bănci europene au minimalizat riscurile pe care le prezintă obligaţiunile suverane pe care le deţin. Articolul a avut un efect negativ asupra acţiunilor instituţiilor de credit pe bursele din întreaga lume.
Trichet a refuzat să facă aprecieri referitoare la sănătatea financiară a vreunei bănci în special.
El a subliniat, totodată, că probabilitatea unei duble recesiuni s-a diminuat în cazul Europei. Trichet a lăudat, de asemenea, flexibilitatea economiei SUA.
"În Europa avem economii care nu sunt suficient de flexibile. Este esenţial să depunem eforturi pentru a face economiile mai flexibile, această calitate amplificând potenţialul de creştere în Europa", a spus oficialul BCE.
BCE a anunţat la începutul lunii septembrie că a revizuit în urcare proiecţia de creştere economică pentru anul acesta în zona euro, la 1,6%, şi pentru 2011, la 1,4%.
Trichet: Capitalul băncilor trebuie consolidat în Europa şi SUA
Publicat la 08.09.2010, 08:38:43
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
