"Este clar că avem de-a face cu o deteriorare semnificativă a economiei reale", a declarat acesta în cadrul unui interviu acordat revistei americane Institutional Investor.
"Ceea ce mă uimeşte este că cele mai recente previziuni sunt şi cele mai pesimiste, iar acest fapt este valabil la nivel mondial, nu numai în zona euro", a adăugat Trichet.
Consiliul de guvernare al BCE se va reuni joia viitoare pentru a lua o decizie legată de politică monetară. Până în prezent, oficialii băncii nu şi-au exprimat intenţiile.
Trichet a sugerat, la sfârşitul lunii decembrie, că BCE ar putea lua o pauză. "Trebuie să aşteptăm să vedem ce efecte vor avea deciziile de politică monetară hotărâte până acum", declarase acesta. BCE a coborât dobânda de politică monetară cu 1,75 puncte procentuale în perioada octombrie-decembrie, la 2,5%.


