"Fundamentele economice rămân solide", a declarat Trichet în cadrul unei conferinţe de presă care a vut loc la Atena. "Creşterea economică îşi va încetini cu siguranţă ritmul, însă se va menţine", a adăugat preşedintele BCE.
Trichet a subliniat din nou incertitudinea "neobişnuit" de ridicată, care apasă asupra perspectivelor creşterii economice, pe motivul turbulenţelor de pe pieţele financiare, unde tensiunile se menţin.
Trichet nu şi-a modificat fundamental mesajul, în ciuda scăderii mai multor indicatori cheie, ceea ce relevă o încetinire a economiei din zona euro.
Preşedintele BCE a reamintit că lupta împotriva inflaţiei rămâne "principalul obiectiv" al băncii centrale. Trichet consideră că nivelul actual al dobânzii este adecvat combaterii riscurilor unui derapaj pe termen mediu al preţurilor, care continuă să crească.
Consiliul BCE a decis, joi, în unanimitate să menţină dobânda de referinţă la nivelul de 4%. Trichet a adăugat joi că ia în serios susţinerea dolarului de către autorităţile americane.
Preşedintele BCE a menţionat că a semnat în aprilie comunicatul G7 cu privire la valute, care exprima îngrijorările legate de posibilele implicaţii ale fluctuaţiilor bruşte ale valutelor importante asupra stabilităţii economice şi financiare.
Întrebat cu privire la declaraţiile anterioare, Trichet a menţionat că a luat "în serios ceea ce au spus autorităţile americane: preşedintele, secretarul trezoreriei şi preşedintele Fed, şi anume că un dolar puternic este în interesul Statelor Unite". Financial Times a anunţat joi că responsabili europeni şi americani de politică monetară ar vrea să vadă dolarul apreciindu-se faţă de euro.
Trichet a a făcut aceste declaraţii după reuniunea BCE, în care s-a decis menţinerea dobânzii de referinţă la 4%.
Euro s-a apreciat faţă de dolar joi, investitorii observând că preşedintele BCE s-a arătat mai dur în privinţa dobânzilor decât se aşteptau. Euro se tranzacţiona la 1,5399 dolari/euro, în apreciere cu 0,1%, faţă de 1,5340 dolari/euro cu puţin timp înainte de discursul lui Trichet.
Preşedintele BCE s-a arătat din nou îngrijorat de o spirală inflaţionistă care ar putea apărea ca urmare a creşterii prea rapide a salariilor în zona euro. Rata inflaţiei din zona euro a coborât la 3,3% în aprilie, potrivit datelor provizorii, faţă de nivelul de 3,6% înregistrat în luna precedentă. BCE estimează în continuare că inflaţia va rămâne ridicată o lungă perioadă, însă ar urma să se tempereze treptat pe parcursul anului.
Sursa: NewsIn
Trichet este încrezător cu privire la economia zonei euro
Publicat la 08.05.2008, 15:52:58
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. BET se apropie de 50% creștere în acest an
Piețe financiare
Curs BNR valabil 20 august 2026: 1 euro = 5.2452 lei. Leul pierde ușor teren
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
Bursa a reintrat timid pe creștere. O veste bună pentru investitori
Piețe financiare
