Chiar dacă este doar al doilea meci din campania de calificare pentru Euro 2008, întâlnirea cu Albania este una decisiva pentru tricolori. Un insucces ar compromite serios şansele României la calificare.
Jucătorii lui Victor Piţurca ar trebui să nu aibă prea multe probleme în această seară, cel puţin din punct de vedere statistic. Pe stadionul pe care se va disputa partida cu Albania, Qemal Stafa din Tirana, România s-a simţit ca acasă. Naţionala noastră a disputat pe această arenă 7 meciuri dintre care 5 victorii, un egal şi o înfrângere.
În 1946, România suferea singurul eşec cu albanezii, scor 0-1. Ultimul meci susţinut de tricolori în Albania s-a disputat în octombrie 1987 la Vlora în preliminariile pentru Euro 88. România a câştigat greu atunci cu 1-0 prin golul lui Misa Klein, actualul selecţioner Victor Piţurcă intrând pe finalul partidei.



