Donald Trump, care şi-a atras critici în calitate de preşedinte al SUA pentru laudele aduse liderului rus Vladimir Putin, a făcut luni primul său comentariu public cu privire la moartea liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, într-o postare criptică pe reţelele sociale, în care a evitat să arunce vreo vină pe cineva, relatează Reuters.
"Moartea subită a lui Aleksei Navalnîi m-a făcut să fiu din ce în ce mai conştient de ceea ce se întâmplă în Ţara noastră", a scris Trump într-o postare pe reţelele sociale în care pare să facă legătura între deces şi propriile sale probleme juridice.
"Este o progresie lentă şi constantă, cu politicieni, procurori şi judecători CORUPŢI, din Stânga Radicală, care ne conduc pe o cale către distrugere. Frontierele deschise, alegerile falsificate şi deciziile extrem de nedrepte ale instanţelor de judecată DISTRUG AMERICA. SUNTEM O NAŢIUNE ÎN DECLIN, O NAŢIUNE CARE CADE! MAGA2024", a scris fostul preşedinte care vrea să fie reales în noiembrie la Casa Alba şi face aluzie la acronimul campaniei sale (MAGA - Make America Great Again)





