Fostul preşedinte american Donald Trump credea că China deţine un fel de armă secretă cu ajutorul căreia provoca uragane în Statele Unite şi punea constant întrebări în acest sens, mai ales la începutul mandatului său, potrivit unor surse ale Administraţiei sale citate de revista Rolling Stone, relatează miercuri agenția EFE, preluată de Agerpres.
În numărul său din luna mai, revista Rolling Stone citează cel puţin trei surse ale Administraţiei Trump (toate anonime) care subliniază că acest subiect a fost recurent de-a lungul anului 2018 şi în cel următor, în asemenea măsură încât echipa sa de la guvernare începuse să glumească pe seama „pistolului de uragane”. Trump a cerut echipei sale de securitate să afle dacă China deţinea această tehnologie şi, deşi interlocutorii săi îi răspundeau că nu, preşedintele continua să întrebe, sugerând chiar utilizarea armelor nucleare pentru a dezactiva uraganele, reluând astfel o curioasă teorie care circulase în acest sens în timpul Războiului Rece. Revista, care nu îşi ascunde antipatia faţă de Trump şi de anturajul său (pe care îl numeşte „Trumpland”), citează o altă anecdotă, cuprinsă în memoriile fostului ministru al apărării Mark Esper şi publicate săptămâna trecută, potrivit căreia Trump a preconizat bombardarea cu rachete laboratoarele clandestine de droguri din Mexic. În orice caz, insistenţa lui Trump de a arăta cu degetul acuzator spre China pe tema uraganelor a început să scadă din intensitate după doi ani şi a fost dată uitării odată cu apariţia altor preocupări, nu întotdeauna consistente, ale fostului preşedinte american, notează revista.Trump, convins că uraganele din SUA erau provocate de o „armă secretă” a Chinei
Publicat la 12.05.2022, 05:07:26
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
România și Ucraina deschid un nou pod peste Tisa. Podul de la Sighetu Marmației a costat peste 50 de milioane de euro, bani europeni

Europa
Locuințe mai accesibile pentru tineri? Planul care ar putea schimba piața europeană

Europa
Probleme în Marea Neagră: trei nave comerciale lovite în două zile. Ursula von der Leyen: „Inacceptabil”

Europa
Șoferii din Europa, loviți de o nouă propunere în dezbatere- 100 km/h pe toate autostrăzile! Limitele de viteză diferă spectaculos în UE

Europa
