Valoarea pachetului ajunge la aproape 50.000 de euro, acţiunile fiind cumpărate la un preţ de 25 lei pe unitate, de la societatea de brokeraj Trend, din Bacău. Deşi nu este investitor pe piaţa locală, Chirilă spune că a cumpărat acţiuni BVB pentru că are încredere în faptul că Bursa de la Bucureşti se va dezvolta.
“Mi se pare o investiţie bună să cumperi acţiuni direct la Bursă, pentru că BVB se va dezvolta în viitor. Acesta este şi motivul pentru care am cumpărat acţiuni, mai ales ţinând cont de faptul că preţul la care am făcut achiziţia mi se pare foarte bun”, a declarat Tudor Chirilă pentru Business Standard. El a adăugat că este în continuare interesat să achiziţioneze acţiuni BVB. “Dacă vor mai fi oferte la un preţ atât de bun, voi mai cumpăra”, a precizat Chirilă.
Solistul trupei Vama este investitor de aproximativ doi ani, acesta tranzacţionând prin firma de brokeraj WBS România. “Investesc pe piaţa NASDAQ, mă joc destul de mult pe forex şi am avut în portofoliu titluri precum Google, Apple şi Yahoo!, pe care le-am închis, şi General Motors, pe care am avut o pierdere destul de mare. Am în portofoliu şi acţiuni Erste Bank, pe care le-am achiziţionat de pe bursa de la Viena”, a menþionat Chirilã. “Am început direct pe bursele străine, iar acum mi se pare mai greu să intru şi în România, care este o piaţă mai dificilă. Despre Bursa de la Sibiu nu ştiu foarte multe lucruri, însă despre BVB pot să spun că lipsesc produse diversificate - care ar trebui să existe mai ales pentru că, în perioade de criză, trebuie să poţi să joci mai protejat - şi cele diversificate. De asta are nevoie Bursa”, spune Tudor Chirilă.
El este de părere că acum nu este momentul potrivit pentru investiţii de portofoliu pe termen lung. “Nu ştiu dacă turbulenţele de pe pieţele internaţionale s-au terminat. Eu, personal, cred că în SUA mai urmează un val de corecţii. Consider că acum nu este o perioadă bună în care să poţi să faci investiţii de portofoliu pe termen lung”, a precizat Chirilă.
Acesta nu a spus însă care este valoarea portofoliului pe care îl deţine. “Am avut pierderi considerabile ca începător, mai ales pentru că nu ascultam întotdeauna de broker. Acum mi-am mai revenit şi pot să spun că am o uşoară creştere”, a adăugat Chirilă. Acţiunile BVB, scoase la vânzare de Trend Bacãu, au fost la mare căutare, oferta fiind suprasubscrisă de aproape şapte ori. Preţul la care au fost vândute acţiunile este unul dintre cele mai mici de până acum. Printre cumpărători se mai numără şi WBS România, Fairwind Securities (firma de brokeraj controlată de Dinu Patriciu), HTI Valori Mobiliare şi Daniel Ţepeş, acţionarul majoritar al HTI. Şase dintre cei 12 investitori care au cumpărat acţiuni BVB au subscris pentru 50.000 de acţiuni, adică întreg pachetul scos la vânzare, aceştia primind după distribuţie câte 7.270 de acţiuni.
Tudor Chirilă de la Vama a trecut de la Google şi Yahoo! la acţiuni BVB
Publicat la 21.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
