money.ro
ActualitateCristina Popovici

"Tudorel Toader - menţinut în poziţia de IMPRESAR al infractorilor din România"

Publicat la 31.10.2018, 13:08:38

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
"Tudorel Toader - menţinut în poziţia de IMPRESAR al infractorilor din România"

 

"Avem rezultatul moţiunii, aceasta a picat. Încă o confirmare că această majoritate a decis să fie în continuare separată de popor, de România, spune că Tudorel Toader este menţinut în poziţia aceasta de impresar al infractorilor din România. USR va continua să susţină ceea ce peste un milion de oameni au spus deja că România trebuie să fie o ţară fără penali în funcţii publice, vom continua să utilizăm toate instrumentele pe care avem pentru a bloca ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în România. Vedem un Parlament care continuă o să rămână şi după această moţiune la brelocul personal al domnului Liviu Dragnea şi toate eforturile sunt în direcţia aceasta de sabotare a statului de drept", a declarat Barna la Parlament.

 

Deputatul USR Stelian Ion a susţinut că "PSD demonstrează întotdeauna că sabotează justiţia".

 

"Astăzi votul pe moţiunea împotriva politicii dusă de ministrul Justiţiei a fost foarte clar în acest sens. Nu ne facem iluzii, soluţia va fi ca în 2020 aceşti oameni să fie alăturaţi pur şi simplu şi să începem să reconstruim ceea ce ei strică acum", a adăugat Stelian Ion.

 

Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri moţiunea simplă, iniţiată de PNL şi USR, intitulată "Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)", în care solicitau demisia lui Tudorel Toader. S-au înregistrat 99 de voturi "pentru", 171 de voturi "împotrivă" şi cinci abţineri. AGERPRES

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite